În case precum aceasta au existat întotdeauna sobe mai mult sau mai puţin preţioase, unele cu aspect tradiţionalist şi altele în moda vremii, având cahle ornate bogat sau, dimpotrivă, cu cahle simple dar lucrate în smalţ alb, mizând pe eleganţa ansamblului unei astfel de sobe (1 a,b).
Două sobe dintr-o casă autorizată în 1890. Soba rustică (a) este amplasată în vechile spaţii ale servitorilor în timp ce soba cu aspect neoclasic din cahle smălţuite albe (b) se află într-un salon de primire.
Deşi sobele au fost folosite în mod uzual până târziu în sec. XX şi se folosesc chiar şi în prezent în zone mai modeste, perioada celor care pot fi admirate şi ca lucrări de artă este cea din ultima parte a sec. al XIX – lea. Ziarele epocii abundau în reclame pentru sobe din fontă ieftine (2 a-h), urmaşele celor care au dat naştere şi unui substantiv comun provenit din numele faimosului producător francez Godin, a cărei întreprindere creată înainte de 1840 încă mai există şi azi.
Reclame din ziare ale secolului al XIX-lea pentru sobe din fontă. Primele sobe erau importate de la Viena (a) aşa cu se distinge din numerele ziarului Românul din 1861. Varietatea era foarte mare aşa cum o arată de-a lungul anilor reclamele din ziarele Adevărul, Epoca sau România Liberă (b-h) din anii 1880, 1890 şi chiar 1900, provenienţa fiind variată – din Belgia, Austria şi chiar America, ba chiar din productia ce începuse să fie internă.
Între acestea apar timid şi reclamele unor producători de sobe ceramice, acestea emanând totuşi o oarecare idee de nobleţe (3 a,b).
Reclame din ziare ale secolului al XIX-lea pentru sobe ceramice produse în Bucureşti (a,b).
Curând, sistemele de încălzire centrală îşi fac apariţia astfel că pe la 1900 casele mai importante avea deja propriile centrale termice însoţite de reţele de calorifere din fontă, la rândul lor ornamentate (4a-d).
Proiecte de autorizare pentru sisteme de încălzire centrală, în primă instanţă folosită pentru sere. Primul proiect, semnat Gottereau, era destinat serei de iarnă a Palatului Suţu (a), al doilea fiind mai târziu, destinat casei Pillat (b). Sursa: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2011/10/paul-gottereau-pentru-gr-sutzo.html Instalaţiile pentru încălzire centrală au adus începutul dispariţiei sobelor şi înlocuirii lor cu nişte piese de fontă, clasicul calorifer. Iniţial (a), caloriferul avea şi el un rol decorativ destul de pronunţat iar, pe alocuri, valorifica o practică specifică sobelor, integrarea unor mici cuptoare unde puteau fi menţinute calde mâncărurile sau băuturile (b).
În ciuda acestui salt tehnologic, fascinaţia sobelor ceramice elegante nu s-a diminuat. Altfel nu am putea explica de ce amenajările făcute pentru Regina Maria fie la Cotroceni, la Bran sau la Balcic aveau fiecare câte o sobă rustică într-un loc sau altul. În timp însă, sobele devenind fie nefuncţionale fie adaptate arderii gazelor naturale, au început a fi percepute ca piese care ocupă prea mult spaţiu, care ar induce ideea de vechime demodată. Ca urmare au fost treptat demontate iar în ultimii ani, atunci când s-au aflat în case cu statut de proprietate incert, supravieţuitoarele au început să fie victimele vandalilor care le-au distrus pentru furtul uşilor şi grătarelor metalice care puteau fi vândute ca fier vechi.
Nici în casa Aristomene Fotino nu s-au mai păstrat sobele, cu excepţia celor două din salonul principal. Acestea, fără a fi nişte creaţii artistice de excepţie, aveau totuşi valoarea necesară pentru a le păstra, chiar şi ca obiecte decorative şi ca martori autentici ai unei etape istorice apuse. Este vorba despre două sobe din cahle smălţuite albe, amplasate diagonal pe colţurile celor două compartimente ale salonului, una mai simplă (5 a,b) în elementele sale decorative şi a doua mai elaborată, mai orientată spre stilul neoclasic spre deosebire de cea simplă şi a cărei stilistică este mai greu de încadrat.
Sobele menţinute în casa Fotino (a,b)
Tehnica de realizare a sobelor am mai întâlnit-o şi în realizări cu o estetică mai specifică anilor 1920, într-o construcţie azi dispărută (6 a,b).
Alcătuirea sobelor de colţ era una aproape standardizată ca dimensiuni şi alcătuire, diferenţele apăreau la nivelul de calitate al materialului şi al nivelului de decorare. Sobele din această ilustrare (a,b) au existat într-o casă ce nu mai există şi exprimau vaiaţiile promise de reclama din imaginea 3b, datând din 1903, care vorbea de producţia unor sobe ceramice ce puteau fi secesion, pe lângă cele mai tradiţionale ce apelau la “rococo şi renaisance”. Se distinge în imaginile anterioare demolării acelei case că sobele erau deja descompletate prin furtul elementelor metalice.
Ceea ce este special la una dintre sobele salvate din casa Fotino este capacitatea sa de a avea focarul alimentat din altă încăpere decât cea deservită. În acest fel, activităţile stăpânului din acea încăpere puteau continua neîntrerupte de zgomotul, murdăria, disconfortul prezenţei personaluli de serviciu (7 a,b).
Aspecte din timpul lucrărilor din holul casei unde se observă în partea stângă a imaginilor (a,b) prezenţa focarului sobei al cărui corp se află de fapt în salon. Prin alimentarea prin hol şi prin prezenţa unei mici suprafeţe de sobă expuse către hol, se putea încălzi inclusiv acest spaţiu al casei.
Între opţiunea desfacerii lor şi a remontării după consolidarea casei şi cea a protejării lor pe perioada lucrărilor, mai eficientă se dovedeşte cea de a doua, în ciuda riscurilor prezentate (8 a-d) (9a,b).
Ilustrarea manierei de protejare a sobei din prima parte a salonului pe parcursul lucrărilor de intervenţie asupra pereţilor acestei încăperi.
Ilustrarea manierei de protejare a sobei din a doua parte a salonului, pe parcursul lucrărilor de intervenţie în acest segment al casei.
Protejarea, curăţarea şi îngrijirea acestor obiecte rămase astăzi fără utilitate practică este migăloasă însă satisfacţia recuperării factorilor estetic şi de autenticitate pe care le aduc este nepreţuită pentru casă.