Cine suntem

Familia Cantacuzino este una dintre cele mai vechi familii nobiliare din România și din zona Balcanilor, primele mențiuni datând încă din secolul al IX-le d.Hr.

Mircea Cantacuzino, unul din cei patru copii ai lui Ion G. Cantacuzino (supranumit ”Inginerul”), urmează cursurile de inginerie de la Colegiul Tehnic Charlottenburg, în Germania, iar Ioana, fata cea mare, urmează școala la Călimănești și apoi, studiile universitare în Franța.

Cei doi frați întemeiază şcoala de aviaţie cu ajutorul lui Octavian Oculeanu, sprijiniți de familie şi de prieteni. Folosindu-şi domeniul din Cornu, comuna Drăgăneşti judeţul Prahova, Mircea a înfiinţat un hangar şi un punct de întâlnire pentru şcoală şi pentru aviatori, în afară de cel din Băneasa.

Școala de aviație Mircea Cantacuzino a fost prima școală de aviație civilă din România (1928-1939). Activitatea sa a început pe 26 Mai 1928, odată cu achiziționarea primului avion ușor, marca Klemm. Aici a fost locul unde, până în 1939, s-a instruit mare parte din elita aviației române de la acea vreme. Mulți dintre piloții școlii au devenit renumiți, câștigându-și prestigiul prin înregistrarea numeroaselor recorduri aviatice, alții dedicându-și viața pentru transmiterea valorilor și a numelui școlii, peste generații întregi de piloți.

Dan „Zinel” Cantacuzino, născut în anul 1924 în București, fiul lui Mircea Cantacuzino și al Stefanei (născută Golescu), și-a petrecut copilăria fie la proprietatea tatălui sau din Cornu de Jos, județul Prahova cât și la proprietatea familiei mamei lui în Golești, județul Argeș. Intre 1931 și 1935 urmează cursurile scolii primare din București iar între 1935 și 1938 cursurile liceului Militar Mănăstirea Dealul din Târgoviște. Timp de un an, între 1939 și 1940, este nevoit să stea acasădin cauza unei boli după care urmează cursurile unui liceu în București până în anul 1944. În anul 1954 absolvaFacultatea de Medicina și reușește să obțină o slujbă la Academia RPR, Institutul de Fiziologie Normală și Patologică.

Referințele făcute de doctorii Academiei (Dr. Prof D. Danielopolu, Prof. Dr. Brukner, Dr. Benetato), afirmau că„rezultatele lui Dan Cantacuzino dovedesc că acesta este bine pregătit profesional, având asemenea rezultate excelente șiîn atribuțiile sale, fiind văzut ca un doctor cu un viitor extraordinar.”

În anul 1962 a părăsit Romania împreună cu mama sa Ștefana spre Franța ca mai tărziu să ajungă în Statele Unite ale Americii cu ajutorul surorii mamei sale care deja locuia acolo. Cu dăruire și-a propus să își perfecționeze engleza citind editorialele ziarului New York Times după care asculta aceleași editoriale fiind citite la un post de radio local QXR. A lucrat că intern până și-a obținut diplomele americane echivalente după promovarea tuturor examenelor. După ce și-a terminat studiile profesionale a lucrat la NYU, Spitalul Bellevue, Centrul Medical Kingsbrook. La Centrul Medical Kingsbrook a înființat centrul de dializa (la care era director), a construit centrul de terapie coronariană (pe care a condus-o) după care a devenit șeful secției de terapie intensivă.

În această perioadă, în anul 1969, s-a căsătorit cu Barbara Nordhoff de cetățenie germană, care lucra în domeniul relațiilorpublice pentru Wolkswaven, sucursala din America. În România a publicat un total de 11 lucrări în nume propriu sau încolaborare cu reviste de specialitate, cum ar fi RPR. În Statele Unite ale Americii, Dr. Dan Cantacuzino a scris, împreunăcu alți doctori, lucrarea intitulată „Pleurita Uremica – O entitate clinicopatologica” aceasta fiind publicată în Jurnalul de Medicină New England la 31 iulie 1969.

Dan Cantacuzino a decedat în Statele Unite ale Americii în iulie 2001, iar conform dorințelor acestuia, cenușa sa a fost mai târziu mutată de văduva sa, Barbara, în cripta Cantacuzino (Ramura Șerban Vodă) din cimitirul Bellu în București, alaturi de tatăl sau. Fundaţia Memorială Română Mircea şi Dan Cantacuzino este întemeiată de urmaşii familiei Cantacuzino care, conform tradiţiei neamului, îşi doresc să susţina şi să se implice în menţinerea valorilor şi culturii româneşti, prin sponsorizarea proiectelor ce îşi propun acest lucru.