Dacă la exteriorul clădirii am observat că tâmplăria ferestrelor este una specială, că aparatul de acces este alcătuit din lemn în aceeaşi notă rară şi interesantă, nu trebuie să ne mire faptul că şi la interior se întâlnesc astfel de detalii demne de toată atenţia (fig. 1,2).
1,2- Panoul de uşă interior al holului casei are un element suplimentar, ascuns în căptuşeală. Acestea au fost curăţate în vederea asigurării funcţionării lor optime.
Am remarcat deja că încheierea pieselor din care s-au făcut cercevelele se face cu cuie din lemn, detaliu care nu s-ar percepe dacă acestea ar fi vopsite şi care nu ne-ar fi transmis că la această construcţie meşterii tâmplari au fost dintre cei care îşi cunoşteau bine meseria. Având însă în vedere frumuseţea unui astfel de detaliu odată descoperit, e de înţeles că după curăţare şi consolidare, proprietarul şi-a dorit să lase aparent lemnul. În acest fel se evidenţiază mai bine şi alte componente care fac parte din farmecul epocilor trecute în care această casă a fost construită şi a cunoscut perioada sa de glorie. Aceste componente nu s-au mai păstrat decât în câteva dintre locurile unde s-a menţinut tâmplăria originală. Este vorba despre câteva cremoane şi alte piese de mică feronerie ale ferestrelor care au fost curăţate şi gresate pentru a rămâne operative (fig. 3, 4).
3,4 – Detalii ale cremoanelor cercevelelor originale de la ferestrele către stradă
Câteodată, nici piese de detaliu patinate precum o mică agăţătoare nu trebuie neglijate dacă atmosfera trecutului se doreşte a fi păstrată (fig. 5).
5 – Un mic cuier aflat în zona de vestibul poartă patina timpului
Un alt element de tâmplărie rar în context bucureştean se găseşte în această casă aşa cum se găsea în secolul al XVIII-lea în mari palate baroce ale Europei. Este vorba despre obloanele interioare escamotabile care pot închide panoul uşilor holului în timpul iernilor mai reci. Modelul era foarte util mai ales în condiţiile tâmplăriilor cu un singur rând de canaturi ce nu asigurau cea mai bună izolaţie termică. Sistemul îl vedem la Versailles – Trianon (fig. 6,7) la fel cum îl găsim şi la noi, la Palatul Brukenthal din Sibiu (fig.8) sau la Palatul Baroc din Timişoara (fig.9,10,11).
6,7 – Panouri din lemn masiv, cu şi fără decoraţii, aflate la Versailles, la palatul principal şi la Trianon. Plierea se face fără ascunderea obloanelor în nişe dedicate.
8 – Obloane la ferestrele palatului Brukenthal pliate corespunzător grosimii zidurilor (sursa: http://www.agerpres.ro/media/images/2014-08/08201212973057348.jpg )
9, 10, 11 – Detalii de la începerea şantierului de restaurare şi imaginea obloanelor interioare de la ferestre restaurate în două dintre sălile Palatului Baroc din Timişoara. Se observă sistemul de pliere a acestora corespunzător grosimilor de zid şi cuprinderea lor în sistemul de căptuşeală a golurilor. (sursa: http://www.opiniatimisoarei.ro/o-bijuterie-sala-baroca-a-fost-restaurata-dupa-3-ani-de-munca-s-au-folosit-desene-mucegaite-de-vreme/29/11/2010 )
Diferenţa începe să apară în legătură cu gabaritul, mobilitate şi cu vizibilitatea unei astfel de piese de tâmplărie. Acestea sunt fie panouri mari, vizibile şi foarte decorate, fie unele care se pot plia în câte două sau chiar trei panouri corespunzătoare fiecărui canat de uşă sau fereastră. În unele cazuri, cum este cel al casei din Caragiale nr. 11, plierea se făcea cât mai discret, până la disimularea totală în căptuşeala decorativă a tocurilor (fig.12,13, 14).
12, 13, 14 – Imaginea obloanelor escamotabile înainte de intervenţie şi după curăţare, grunduire şi vopsire a părţii ascunse. Se distinge manierea de pliere în câte patru panouri pentru fiecare jumătate a panouli uşilor holului astfel încât grosimea finală a oblonului pliat să corespundă adâncimii nişei speciale din căptuşeală
Pe măsură ce standardul a devenit tâmplăria cu două rânduri de foi de geam şi pe măsură ce alte sisteme mobile de protecţie au apărut sub forma jaluzelelor rulante, un astfel de sistem de închidere cu obloane armonică nu s-a mai folosit, cu atât mai puţin în locuinţe individuale de acest calibru. Dacă la Palatul Suţu e normal să mai găsim astfel de obloane la ferestre, având în vedere statutul proprietarilor dar şi vechimea clădirii, la o casă din epoca şi de calibrul casei lui Aristomene Fotino este un fapt mai neobişnuit.
De aceea este un motiv de bucurie că cineva s-a interesat nu numai să menţină dar să şi restaureze acest sistem ce în atâtea alte cazuri ar fi putut fi victima sigură a valului de PVC alb.