My Courses

  • Despre informaţii din arhivă referitoare la casă

    Despre informaţii din arhivă referitoare la casă

    Căutarea în arhive după documentele care să devoaleze măcar numele comanditarului/proprietarului iniţial  (sau “ctitorul”, cum s-ar spune în cazul unei biserici) dacă nu şi cel al arhitectului este o căutare de multe ori anevoioasă. Organizarea informaţiilor din dosarele mai vechi de 1890 este de multe ori făcută în pachete mari, de sute de file, iar…

  • Despre mahalale şi viaţă

    Despre mahalale şi viaţă

    Azi folosim cuvântul “mahala” cu sens peiorativ. În trecut însă, el nu însemna de fapt decât desemnarea uneia dintre comunităţile grupate în jurul unor biserici care şi dădeau numele respectivelor mahalale. Din punct de vedere administrativ, mahalaua era o diviziune importantă căci ea localiza practic orice solicitare privată sau orice lucrare publică în actele primăriei.…

  • Despre străzile din jur

    Despre străzile din jur

    Multă vreme Bucureştii nu au avut nume pentru străzile sau “uliţele” sale, aşa cum erau ele pomenite în documente până târziu, înspre ultimul sfert al secolului al XIX-lea, când modernizarea a impus până la urmă folosirea doar a cuvântului “stradă”. Strada I.L. Caragiale de astăzi se numea în trecut Rotarilor. Meteahna Bucureştilor a fost că,…

  • Despre Bucureştioara, mlaştini şi apă

    Despre Bucureştioara, mlaştini şi apă

    Locul acesta mărginaş al oraşului medieval şi care era deja în miezul dezvoltării rezidenţiale din perioada domniilor fanariote a fost determinat de un legendar curs de apă al capitalei, pârâul Bucureştioara. Această apă este iar cunoscută exclusiv din descrierile unor documente vechi sau din diverse mărturii interpretate de istorici căci primele planuri probează că la…

  • Despre contextul istoric şi hărţi

    Despre contextul istoric şi hărţi

    Bucureştii de azi păstrează pe alocuri caracteristicile Bucureştilor de demult numai că oamenii de azi nu au la îndemână datele (poate nici interesul) pentru a percepe şi a recunoaşte această moştenire. Fizic, ea nu prea mai este palpabilă decât în cazul bisericilor în jurul cărora s-au constituit tradiţional comunităţile care au făcut ceea ce numim…

  • Despre meşteri restauratori

    Despre meşteri restauratori

    Restaurarea stucaturii casei Aristomene Fotino n-ar fi fost posibilă fără meşteri specializaţi. Specializarea într-un astfel de domeniu al lucrărilor de construcţii (ca în multe cazuri ale celorlalte specializări) nu este, din păcate, ceva urmărit sistematic de către politicile statului. Ca în peroada medievală, meseria “se fură”, oamenii sunt specializaţi în sânul breslei, învăţând pe şantier…

  • Despre decizii de restaurare – Casa Aristomene Fotino Strada Il. Caragiale

    Despre decizii de restaurare – Casa Aristomene Fotino Strada Il. Caragiale

    Regulile cele mai cunoscute ale intervenţiei asupra patrimoniului construit au fost sintetizate în urmă cu puţin peste 50 de ani, în documentul numit Carta de la Veneţia. Unul dintre articole aduce una dintre mai importante reguli, aceea că toate etapele de dezvoltare ale unui monument sunt relevante. Astfel, în articolul 11, printre altele, este făcut…

Dr. Travels   |  fahr(T)raum  |  Școala De Aviație „Mircea Cantacuzino”

Fundatia Memoriala Romana Mircea si Dan Cantacuzino © 2023. All Rights Reserved

ro_RORomanian